Procesul de evaluare psihologica este una dintre cele mai importante componente ale interventiei in domeniul psihologiei. Datorita careia este posibil sa se propuna masuri eficiente pentru a face fata unor probleme specifice pe baza celor observate.
In acest articol vom vedea cum este definita o evaluare psihologica si in ce consta si diagnosticul la care duce.
Nasterea ideii de evaluare psihologica
Momentul istoric in care a avut loc cea mai mare ascensiune si dezvoltare stiintifica a particularitatilor psihologice ale fiintei umane corespunde in principal secolelor XIX si XX (desi se presupune un volum considerabil de studii si cercetari anterioare).
Cu aceasta si din dezvoltarea anumitor discipline ale cunoasterii precum statistica, pedagogia, psihologia experimentala printre altele, s-au putut stabili cateva prime abordari ale conceptului de diagnostic .
Ca si in majoritatea aspectelor legate de domeniul psihologiei, definitia acestui fenomen a fost reformulata pe baza noilor contributii pe care autorii le-au propus de-a lungul istoriei.
In cele mai contemporane perspective, exista trei curente teoretice care au servit drept suport pentru a explica ce tip de variabile ar trebui sa faca obiectul diagnosticului : ecologistul (accent pe factorii situationali ca determinanti comportamentali), interactionistul (relevanta interactiunii dintre subiecte). si mediu) si cognitivist (stilul cognitiv ca baza comportamentala).
Diagnosticul psihologic si componentele sale
Constatarile celor trei curente psihologice mentionate au permis o definire mai profunda si mai completa a ceea ce implica procesul de diagnostic. Pe baza semnificatiei sale generale, diagnosticul presupune analiza datelor colectate in vederea evaluarii (sau cunoasterii) anumitor aspecte de natura diversa .
Aplicand aceasta caracterizare in domeniul psihologiei, obiectul de studiu este descrierea particularitatilor cognitive, emotionale si comportamentale ale unui anumit subiect. Prin urmare, pare relevant in acest scop sa luam in considerare modul in care acest individ se raporteaza la contextele obisnuite de interactiune .
In plus, se presupune ca diagnosticul are scopul ultim de interventie (ca obiectiv cel mai frecvent, desi nu unicul) si este delimitat in orice moment in domeniul stiintifico-tehnic . Procesul sau implica combinarea diferitelor metodologii de lucru.
Cele trei elemente ale diagnosticului in psihologie
Un diagnostic are trei elemente principale: subiectul pe care se sprijina procesul, obiectul care stabileste ce continuturi sustin diagnosticul si scopul acestuia, care motiveaza aplicarea unei interventii specifice unde se reflecta cauzele sau factorii care il favorizeaza.observatiile expuse. in diagnostic.
In plus, interventia propusa poate fi clasificatorie (locul pe care subiectul il ocupa fata de un grup de referinta), modificatoare (care trebuie modificate cauzele influente), preventiva (implementarea de alternative pentru evitarea unei situatii viitoare specifice) sau de restructurare (reorganizarea factori de influenta in scop preventiv).
Fazele procesului general de diagnostic psihologic
Sunt diverse contributii facute de autori experti in domeniu asupra numarului si tipului de proceduri care ar trebui sa alcatuiasca procesul de diagnosticare. Se pare ca, totusi, exista un oarecare consens in includerea a patru faze principale , fiecare dintre ele avand diferite etape mai specifice.
1. Planificare
In faza de planificare se distinge cautarea informatiilor preliminare privind subiectul si mediul acestuia, analiza care sustine ipotezele initiale (in functie de caracterul clasificator, preventiv sau de restructurare pe care il prezinta diagnosticul) si, in final, configuratia dezvoltarii. diagnostic unde se stabilesc variabilele de analiza propuse initial.
2. Dezvoltare
O a doua etapa consta in desfasurarea procesului, in care se delimiteaza cadrul teoretic pe care sa se bazeze contributiile care faciliteaza studiul unitatilor de analiza, fiind cat se poate de simplu si prezentand o capacitate predictiva adecvata asupra rezultatelor observatiilor. . viitor.
3. Verificarea ipotezelor
Ulterior, un al treilea pas il reprezinta verificarea ipotezelor teoretice propuse initial fata de ceea ce s-a constatat in observatiile facute in cadrul evaluarii.
4. Redactarea raportului
In sfarsit, trebuie intocmit un raport de rezultate in care trebuie incluse datele pertinente ale evaluatorului si ale persoanei evaluate, cele referitoare la toate procedurile aplicate pe parcursul procesului, constatarile si evaluarea acestora si, in ultima instanta, liniile directoare pertinente care vor fi folosit.indruma procesul de interventie ulterior.
Procesul-verbal trebuie sa fie adecvat destinatarului in ceea ce priveste forma si tipul de limbaj folosit, precum si tonul si expresiile folosite in el, astfel incat sa poata fi inteles.
Caracteristicile Raportului Psihologic
Un raport psihologic este un document care reflecta rezultatul obtinut din analiza si contrastarea ipotezelor ridicate initial, care au motivat evaluarea subiectului in cauza.
Acest instrument are un caracter obiectiv, astfel incat sa fie facilitata comunicarea datelor gasite catre partea destinatara .
In general, un raport trebuie sa cuprinda date de identificare ale evaluatorului si ale persoanei evaluate, obiectivele care motiveaza respectivul raport, expunerea tehnicilor de colectare a informatiilor, procedura utilizata, rezultatele obtinute, concluzia si evaluarea finala a examinatorului. si linii directoare de pus in practica ca interventie.
In plus, formatul si stilul unui raport psihologic pot fi diferentiate in functie de criteriile luate ca baza pentru intocmirea acestuia: teoretic (conform indrumarilor unui anumit model teoretic), tehnic (organizarea rezultatelor testelor si tehnicilor aplicate). ) si pe baza problemei (cererea sau motivul consultarii marcheaza o structura specifica in raport).
Pe de alta parte, raportul psihologic are valabilitate juridica si este considerat un document stiintific (concluziile sunt replicabile) si util (include linii directoare finale de interventie psihologica).
Abordarea comportamentala sau functionala in evaluarea psihologica
Exista mai multe tipuri de abordari care pot fi luate pentru a ghida procesul de evaluare psihologica a unui individ:
-
Abordare traditionala (sau model de atribut): concentrat pe analiza trasaturilor de personalitate ca unitati fundamentale de studiu.
-
Abordare operativa sau evolutiva: model care apara un ansamblu de etape evolutive in dezvoltarea psihologica a subiectului.
-
Abordare cognitiva : concentrata pe studiul cognitiilor persoanei ca axa principala.
-
Abordare psihoeducativa sau prescriptiva: orientata mai mult pe domeniul invatarii scolare si al analizei capacitatilor intelectuale ale elevilor.
-
Abordare comportamentala sau functionala: orientata spre evaluarea relatiei dintre variabilele interne si externe ale subiectului ca determinanti ai propriului comportament.
Din cele mai comportamentale (sau cognitiv-comportamentale) curente psihologice, abordarea functionala este de obicei abordarea utilizata in timpul procesului de diagnostic de referinta . Acest model permite un studiu si o analiza mai completa a variabilelor determinante in procesul de evaluare deoarece apara premisa ca comportamentul trebuie luat in considerare tinand cont de o multitudine de factori de influenta, atat interni, cat si externi.
Astfel, comportamentul uman nu trebuie inteles ca rezultat al sumei factorilor individuali , intrucat fiecare interactiune care are loc intre doi (sau mai multi) are ca rezultat deja un tip de influenta total diferit de agregatul cauzelor sale initiale. Avand in vedere caracterul sau enorm de complex si plastic (sau modificabil), explicatia sa ar trebui abordata urmand aceeasi filozofie: aceea de a considera si elementele sale determinante ca fiind complexe si variabile.
Caracteristicile abordarii functionale
Abordarea functionala prioritizeaza variabilele de mediu sau contextuale (la inceput) si variabilele de interactiune (la un moment ulterior) ca determinanti ai comportamentului individului, prioritizeaza astfel analiza acestui tip de variabila in procesul de diagnosticare. Postulatele sale deriva din teoria modificarii comportamentului si din contributiile unor autori precum BF Skinner, in principal.
In cadrul acestui model se pot distinge trei perspective , care subliniaza diferential influenta mediului, caracteristicile subiectului sau interactiunea a doi factori: perspectiva comportamental-situationalista, perspectiva cognitiv-comportamentala si perspectiva comportamentala cognitiv-sociala, respectiv.
Avand in vedere relevanta factorilor observabili pe care aceasta propunere teoretica ii apara, variabilele pe care le ia ca unitate de analiza sunt cele care apar in momentul prezent, care sunt insotite de unele antecedente si consecvente.
La nivel metodologic, ipotezele sale sunt evaluate experimental prin observarea obiectiva a repertoriului comportamental al subiectului ca reflectare a abilitatilor si capacitatilor interne. Ea corespunde, deci, unei metodologii deductiv-inductive intra-subiect.
Acest model are atat un scop interventional (sau modificator), cat si unul preventiv, avand in vedere ca a incorporat interactiunea dintre subiect si mediul sau ca obiect variabil de analiza. Astfel, intelege puterea dinamica a acestei relatii intre ambele elemente si confera comportamentului un sens de modificabilitate si adaptabilitate (de unde si capacitatea sa preventiva).
Evaluarea psihologica ca proces
Dupa cum se poate observa din lectura textului, procesul de evaluare psihologica devine un ansamblu de proceduri riguros stabilite care sunt esentiale pentru a permite un diagnostic adecvat si, ulterior, o interventie psihologica adecvata particularitatilor fiecarui individ specific si obiectivelor. vor sa realizeze.
In acest sens, abordarea functionala a fost expusa ca un model care are un suport teoretic semnificativ, care permite o analiza completa a tuturor variabilelor care pot influenta starea actuala (simptome, comportamente, cognitii etc.) a individului.
